Fundația Comunitară a strâns peste 6.000 de lei, care vor ajunge, până la finele anului, la beneficiarii burselor instituite de organizație. 

Între 22 şi 24 decembrie, în două centre comerciale mari din Galați, 40 de tineri inimoşi, cu vârste de 17 şi 18 ani, au strâns 6.014,5 lei, servind ceai cald şi împachetând cadouri.

Evenimentul, intitulat  „DAR/ CEAI FĂCUT BINE ”, a fost iniţiat de Fundaţia Comunitară Galaţi (FGC) pentru programul „ Fondul de burse”. Acesta este un program social de sprijin pentru continuarea studiilor destinat elevilor proveniţi din familii defavorizate.

Voluntarii au oferit ceai cald în pahare pictate manual chiar de ei, au împachetat cadouri şi au oferit informaţii tuturor celor care şi-au dorit să susţină financiar educaţia de calitate a  unor tineri cu potenţial. Este vorba despre 17 tineri cu poveşti de viaţă diferite, dar care își doresc foarte mult să învețe.
Întreaga suma strânsă le va fi distribuită în mod egal bursierilor până la finalul anului.
„Gălăţenii au fost Moş Crăciun bun şi au donat generos, din nou. A fost foarte plăcut să fim  împreună, într-o conspiraţie a binelui. Totul începe de la comunitate”, au declarat membrii echipei FCG.

 

Articolul precedentAccident mortal, astăzi, pe Drumul de Centură
Articolul următorOamenii în uniformă le oferă bucurii de Crăciun copiilor nevoiași