Joi după amiază, 8 septembrie 2022, la ora 14:20, Poliția Galați a fost sesizată prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la faptul că pe DN 26, în interiorul localității Tătarca, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați ajunși la fața locului au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 35 ani, din Măstăcani, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară cu semiremorcă pe drumul menționat, cu direcția spre municipiul Galați, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un autoturism aflat pe aceeași direcție de mers, ce era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 30 ani, din comuna Ivești, și l-ar fi lovit din spate.

În urma impactului, ansamblul auto a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Vînători, pentru a evita coliziunea, a tras dreapta de volan și a acroșat un cap de pod, aflat pe sensul său de mers. De asemenea, autoturismul lovit din spate a fost proiectat într-o autoutilitară, condusă de un bărbat de 58 ani, din comuna Movileni.

În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea ușoară a unui număr de 3 persoane, bărbatul de 37 ani și o femeie, aflată pe bancheta față dreapta în autoturismul lovit din spate, și șoferul de 30 ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toți cei patru conducători auto dețin permis de conducere valabil iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

Traficul rutier a fost blocat pentru 50 de minute.

S-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut acest eveniment rutier.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentOțelul Galați și Viitorul Ianca se vor înfrunta în turul 3 al Cupei României
Articolul următorTentativă de fraudă online. Ce mesaje nu trebuie să citiți!