Fotbalistele de la FC Universitatea Galaţi au reuşit să obţină un punct la Prundu Bârgăului, în meciul disputat, duminică, în etapa a șaptea a Ligii I.
Gălăţencele au fost conduse cu 2-0, dar au reuşit să revină graţie unui final de joc foarte bun, astfel că partida s-a încheiat cu scorul de 2-2 (1-0). Gazdele au deschis scorul în minutul 32 şi l-au majorat în min. 52, iar Universitatea a punctat prin Lidia Moacă (min. 70) şi Irina Topal (min. 73).
Heniu Prundu Bârgăului, medaliată cu bronz în ediția precedentă, se află pe locul secund în clasamentul la zi, cu 16 puncte, în timp ce gălăţencele au urcat pe poziţia a treia, cu 14 puncte. Lider autoritar, cu 19 puncte, este multipla campioană Olimpia Cluj-Napoca.
În etapa următoare, formaţia antrenată de Alexandru Caracaș și Gheorghe Cucu va juca, pe propriul teren, cu Universitatea Alexandria, locul 10 în Liga I. Meciul este programat sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Siderurgistul”.