Festivalul Internaţional al Aforismului, care se desfăşoară la Tecuci, a ajuns la ediţia a III-a, programată joi şi vineri, 3-4 octombrie.
Manifestarea, iniţiată de scriitorul tecucean Vasile Ghica, va fi găzduită de sala Ateneu a Fundaţiei „Pelin”. Oaspetele de onoare al festivalului este renumit scriitorul francez François Vaucluse, traducător, profesor la Universitatea Sorbona.
În prima zi, de la ora 16,00, este programat un recital de aforisme, desene şi muzică al elevilor tecuceni. A doua zi, 4 octombrie, se vor desfăşura întâlniri în şcoli cu elevi şi profesori, ocazie de dialog şi de recitaluri de aforisme. După-amiază vor avea loc două lansări de carte şi un colocviu cu participarea unor scriitori cunoscuţi. Vor urma apoi un recital de pian, un „turnir al aforiştilor” şi, evident, Gala premiilor.
La primele două ediţii ale festivalului tecucean, au fost acordate premii scriitorilor din România, Republica Moldova,Franţa, Italia, Israel, SUA, Canada. Ediţia de debut a fost onorată de Naji Naaman, scriitor libanez, „manager cultural de talie universală”, iar a doua ediţie l-a avut ca oaspete pe academicianul Nicolae Dabija.