Vicepremierul Raluca Turcan a venit cu declarații legat de examenul de rezidențiat și modul de organizare al acestuia.
Vicepremierul Raluca Turcan a ieșit cu declarații legate de examenul de rezidențiat. Monopolul exercitat de cele câteva centre de examinare nu este pe gustul Guvernului liberal Orban. Se lucrează la o ordonanță de urgență ce are în vedere desfășurarea examenului. După noul model, spitalele militare și private vor putea organiza testarea, ceea ce înseamnă că și Galațiul ar putea fi pe listă.
“S-a discutat despre rezidenţiat. După cum bine cunoaşteţi, rezidenţiatul s-a desfăşurat fără probleme în condiţiile în care a fost crescut numărul de locuri la rezidenţiat şi de asemenea mâine evaluăm elaborarea unei ordonanţe de urgenţă cu privire la desfăşurarea rezidenţiatului în toate spitalele din România pentru că până în momentul de faţă asistam la monopoluri legate de rezidenţiat în doar câteva centre universitare”, a declarat Raluca Turcan, luni, conform Adevărul.
“Prin ordonanţa pe care intenţionăm să o dăm, practic permitem şi Spitalului Militar, spitalelor militare din ţară, spitalelor judeţene, spitalelor private să poată să desfăşoare programe de rezidenţiat astfel încât tineri, care sunt finanţaţi prin locurile obţinute la rezidenţiat, să poată să facă practică în spitale, să poată să îşi pună la dispoziţia sistemului medical românesc cunoştinţele şi munca pe care pot să le depună”, a mai afirmat Raluca Turcan.