Dan Motreanu, europarlamentarul PNL, anunță că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăți în valoare 843,9 milioane de lei de care au beneficiat 662.586 de fermieri. Plățile fac parte din plata avansului aferent Campaniei 2023.
,,Plata avansului a fost asigurată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) pentru măsurile delegate şi cofinanțare de la bugetul național.
Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.
Pe de altă parte, APIA a autorizat la plată un ajutor în valoare de 274 milioane de lei, pentru 199.241 de fermieri, sub formă de sprijin de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase. Ajutorul este finanțat din fonduri UE, prin FEGA, și de la bugetul de stat.”, declară europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Realitatea Din PNL