Elevii din sate care au intrat la liceu cu medii peste 9, premiaţi. Consiliul Judeţean Galaţi le-a acordat câte 1.000 de lei şi diplome de excelenţă.
Ieri, în cadrul şedintei Consiliului Judeţean Galaţi, cei mai buni elevi din mediul rural care au intrat la liceu anul acesta au fost recompensaţi. Fiecare elev care a absolvit şcoala în mediul rural şi care a reuşit să intre în clasa a IX-a cu media peste 9 a primit 1.000 de lei şi o diplomă de excelenţă.
„Am avut bucuria să acord 66 de astfel de premii pentru a sprijini şi încuraja performanţa. Felicitări tuturor pentru rezultatele obţinute. Ei sunt exemple de urmat pentru toţi elevii de gimnaziu”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea. Elevii premiaţi au arătat că şi în şcolile din mediul rural se face carte.
Cea mai mare medie premiată a fost 9,97, aparţinând elevei Beatrice Elena Sălăvăstru. Ea a învăţat la şcoala din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni, şi a fost pe locul VI în topul gimnaziştilor.
Elena a învăţat foarte bine şi în cursul celor patru ani de gimnaziu, absolvind ca şefă de promoţie, cu medie maximă. Ea învaţă la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, profil matematică-informatică. Vrea să aibă o carieră în domeniul informaticii, pentru că sunt aici meserii cu perspectivă în viitor.