Dunărea continuă să crească la Galaţi, vârful de viitură fiind aşteptat peste două zile, conform estimărilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.
După ce marţi a atins cota de atenţie – 560 de centimetri, fluviul a crescut cu încă 12 centimetri, astfel că măsurătorile de miercuri indicau un nivel de 572 centimetri. În cursul nopţii de miercuri spre joi, prognozele estimează o creştere de circa 20 de centimetri. Astfel, vineri, când este prevăzut vârful de viitură, Dunărea ar putea depăşi la Galaţi cota de inundaţie – 600 de centimetri.
Apa a pătruns deja pe terasele aflate pe Faleza inferioară, iar pasarelele de acces către navele restaurant acostate la mal au fost inundate. La bac, în schimb, nivelul crescut al apei nu a generat probleme, cursele Galaţi – Tulcea desfăşurându-se după orarul normal.
Dunărea a atins un maxim istoric în iulie 2010, când nivelul fluviului, la Galaţi, a ajuns la 687 de centimetri. Minimul istoric înregistrat în zona Galaţi a fost înregistrat în 1921, când cota a fost de -45 de centimetri.