După ratarea promovării în Liga a 2-a și despărțirea de antrenorul Petre Grigoraș, Oțelul Galați s-a reorientat către Dorinel Munteanu, cel care a rămas liber de contract din iunie 2020 după ce s-a despărțit de CSM Reșița. Munteanu a fost în tribune și la barajul de promovare susținut de gălățeni cu Dacia Unirea Brăila. 

Astfel, conform digisport.ro, Dorinel Munteanu va prelua banca tehnică a gălățenilor și va încerca să reușească promovarea în al doilea eșalon al României.

Acesta nu este primul mandat al lui Dorinel Munteanu la Oțelul Galați. În perioada iulie 2009 – august 2012, antrenorul a obținut cea mai mare performanță din istoria clubului, câștigarea campionatului din 2011.

De asemenea, cu Dorinel Munteanu pe banca tehnică, Oțelul a cucerit și Supercupa României și a jucat în grupele Champions League, unde a înregistrat șase înfrângeri, câte două cu FC Basel, Benfica și Manchester United.

”Știu că fanii Oțelului vor să revin ca antrenor la Galați. Voi merge în perioada următoare pentru a discuta. Sunt interesat de o revenire, dacă lucrurile vor fi așezate pe făgașul normal și ne putem gândi clar la atacarea promovării în Liga 2”, a declarat recent Dorinel Munteanu, la Sport Total FM.

Oțelul Galați a prezentat noua conducere pe site-ul oficial al clubului. Noul consiliul director se va afla la conducerea clubului în următorii doi ani.

Marian Brăilescu, în vârstă de 32 de ani, este noul președinte al gălățenilor. Brăilescu a ocupat mai multe funcții în cadrul clubului. Timp de opt ani a fost ofițerul de presă al clubului. Din 2016, a ocupat poziția de brand manager al Oțelului Galați.

Noul vicepreședinte al Oțelului este Alexandru Manole, în  vârstă de 28 de ani, membru al grupului de suporteri Steel Boys.

Bogdan Bartoș este noul secretar al clubului. Bartoș s-a ocupat cu organizarea magazinului oficial al celor de la Oțelul Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAproape de comă alcoolică, oprit de polițiști în localitatea Hani Conachi
Articolul următorModificări ale programului centrelor de vaccinare din județul Galați