Astăzi, în ședința extraordinară a CLM Galați s-a constatat încetarea înainte de termen a două mandate de consilier local, în urma demisiilor. Pentru că au depus deja jurămintul de senatori, doi consilieri locali, unul de la USR și unul de la PSD, şi-au prezentat demisiile din funcţiile deţinute în CLM.
Marius Humelnicu şi-a prezentat demisia din funcţia de viceprimar şi din cea de consilier local PSD, iar Andrei Postică a renunţat la mandatul de consilier local din partea USR-PLUS. Consilierii locali au luat act de cele două demisii, cele două locuri rămânând vacante până la proxima ședință.
Următorul pe lista PSD pentru Consiliul Local este Cristian-Eugen Munteanu, de profesie inginer, inspector la Protecția Civilă. În locul lui Postică va depune jurământul profesoara universitară Ancuţa Daniela Şarpe.
În aceeași ședință a fost adoptată hotărârea privind indexarea taxelor și impozitelor pentru anul 2021 cu 3,8%. Proiectul a fost adoptat cu 13 voturi pentru din 24 consilieri prezenți.
Sursa: Realitatea de Galati