Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați, efectuează cercetări cu privire la un gălățean, surprins la volanul unui autoturism ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În data de 23 martie a.c., în jurul orei 20.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, a oprit în trafic, pentru control, în zona Port Bazinul – Nou, județul Galați, un autoturism care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Olandei, condus de un cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza județului Galați.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră gălățeni au constatat că autoturismul figurează ca fiind exportat din Olanda, înmatricularea pe teritoriul acestei țări fiind valabilă doar până la data 08.01.2022.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat ca nu avea cunoștință că înmatricularea autoturismului expirase.
În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare, certificatul de înmatriculare şi permisul de conducere, în cauză poliţiştii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Galati