Un gălățean în vârstă de 40 ani, spectator la meciul de volei masculin dintre echipele României și Albaniei, care avea aplicată măsura complementară interzicerii accesului la meciuri de volei a fost depistat de jandarmi în arena sportivă.

Miercuri, 3 august, în timp ce asigurau măsurile de ordine publică la meciul de volei masculin dintre echipele României și Albaniei, susținut la Sala Sporturilor ”Dunărea” din municipiul Galați, jandarmii au observat în tribună un bărbat a cărui semnalmente corespundeau cu cele ale unei persoane care avea aplicată măsura complementară de interzicere a accesului la competiții sportive de genul meciurilor de volei. Bărbatul în cauză a fost condus în afara zonei de desfășurare a meciului, iar în urma legitimării s-a stabilit că este persoana asupra căreia era aplicată interdicția de acces în arena sportivă pentru perioada 23.02.2022 – 22.02.2023.

Conform prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, fapta comisă de bărbat constituie infracțiune, în cauză jandarmii întocmind actele de sesizare a organelor penale.

Bărbatului i-a fost aplicată măsura interzicerii accesului la competiții sportive de genul meciurilor de volei la data de 23.02.2022, cu ocazia desfășurării meciului dintre echipele Arcada Galați și CS Dinamo București, întrucât acesta a provocat scandal pe timpul desfășurării competiției sportive.  

Sursa: Realitatea de Galati