Pentru a oferi un climat sigur de ordine publică la nivelul judeţului, în perioada sărbătorilor de iarnă jandarmii gălăţeni au fost prezenţi zilnic în stradă, prin patrule de jandarmerie sau patrule mixte, poliţist-jandarm.

Peste 350 de jandarmi gălăţeni au executat 250 de misiuni ordine publică în contextul sărbătorilor de iarnă, cât şi pentru verificarea respectării măsurilor epidemiologice ce au avut ca scop prevenirea infecţiilor cu COVID-19. De asemenea, 20 de persoane asupra cărora au fost emise mandate de aducere pentru diverse calităţi procesuale au fost înştiinţate de către patrulele de ordine publică pentru a se prezenta instanţei la termenul stabilit. Totodată, 85 de persoane asupra cărora s-a dispus izolarea la domiciliu au fost verificate de jandarmii aflaţi în teren.

Jandarmii gălăţeni au intervenit şi au acordat sprijin cetăţenilor în urma a 35 apeluri 112 sau prin dispeceratul jandarmeriei. Au fost aplicate 197 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 43.750 lei, dintre care 143 sancţiuni au fost avertismente scrise.

Sancţiunile au fost aplicate pentru proferarea de injurii, ameninţări cu acte de violenţă, participarea la scandal în locuri publice, refuz de legitimare, nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu şi circulaţia persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00, fără motiv justificat sau fără a deţine declaraţie pe proprie răspundere.

De asemenea, jandarmii au constatat 5 infracţiuni, în acest sens fiind întocmite actele de sesizare pentru cinci autori.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSăteni alungați din paradisul Apusenilor. Liniștea bătrânei Varvara, amenințată de industria minieră – VIDEO
Articolul următorCHECK-IN. Cum se plătesc taxele și impozitele în 2021