Primăria municipiului Galați informează că, începȃnd de luni, 22.03.2021, se va relua circulația autobuzelor pe strada Siderurgiștilor, pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Doja și strada Anghel Saligny, dat fiind faptul că lucrările de modernizare au avansat.
Astfel, pe sensul de mers de la Inelul de Rocadă spre Piața Energiei, autobuzele care asigură traseele 11, 17 și 18 nu vor mai vira la stânga pe str. Gheorghe Doja, ci vor circula înainte până la intersecția cu str. Anghel Saligny unde vor vira la dreapta. Returul se va desfăşura pe itinerariul prezent.
Totodată, traseul 28 de pe str. Anghel Saligny va vira la dreapta pe str. Gheorghe Doja, apoi la stânga pe str. Siderurgiștilor. Returul se va desfăşura pe itinerariul prezent.
Traseele 7, 22 şi 39 nu vor mai vira la dreapta pe str. Gheorghe Doja, ci vor circula înainte până la intersecția cu str. Anghel Saligny unde vor vira la dreapta. Returul se va desfăşura pe aceeaşi rută.
În aceste condiții, se va reactiva stația de pe strada Siderurgiștilor, situată vizavi de IREG (Zona BRD) și se va dezactiva stația amplasată temporar pe strada Anghel Saligny – IREG.
Sursa: Realitatea de Galati