CSM „Dunărea” Galați, victorie splendidă în faţa ciucanilor. Hocheiştii gălăţeni s-au impus cu 6-3 acasă la SC Miercurea Ciuc. 

Marţi seară, hocheiştii gălăţeni au marcat o nouă victorie în celor din Miercurea Ciuc, în deplasare. Partida pe de patinoarul „Vakar Lajos” s-a încheiat cu 6-3 în favoarea echipei dunărene.

Deşi SC Miercurea Ciuc a deschis scorul repede, în minutul 3, replica gălăţenilor a fost pe măsură. Zabludovski a egalat în min. 5 (pase decisive Butochnov şi Emelianenko), iar în min. 9 formaţia din Galaţi, antrenată de Vadim Şakraiciuk şi Cornel Chiriţă, prelua conducerea în urma golului înscris de Butochnov (Machala, Kiricenko). A urmat Kiricenko pe lista marcatorilor (min. 15, pasă Skachkov). La pauză, scorul era 1-3, după o repriză dominată de gălăţeni, cu 21 de şuturi la poartă faţă de 13 ale ciucanilor.

În repriza a doua, SC Miercurea Ciuc a redus din diferenţă în min. 26, replica gălăţeană venind peste un minut, cu golul de 2-4 reuşit de Neznamov (Mihai Rybalko, Skachkov).Hharghitenii au strâns rândurile, reducând diferenţa la un singur gol (min. 35). La a doua pauză, scorul era de 3-4.

După aproape trei minute scurse din ultima repriză, Skachkov (Paior, Mihail Rybalko) a readus pe CSM Dunărea la două goluri în faţă. Printr-un efort de echipă, s-a menţinut avantajul, rezistându-se fără gol primit chiar şi când s-a jucat, timp de un minut şi jumătate, în dublă inferioritate numerică, deşi SC Miercurea Ciuc are cel mai mare procentaj de fructificare a superiorităţilor din Erste Liga.  Totul a fost consfinţit în ultimele secunde, când Butochnov a înscris în poarta goală.

Astăzi, urmează, tot la Miercurea Ciuc, al doilea meci dintre cele două echipe.

Articolul precedentTeodorovici dă în judecată PSD, după ce a rămas fără funcție
Articolul următorȘoferi, atenție la ceață!