Voleibaliștii de la CSM Arcada Galați au obținut miercuri seara, în Sala Sporturilor ”Dunărea„ din Galați, victoria de care aveau nevoie pentru a se califica în finala campionatului național Divizia A1. Gălățenii au câștigat și al doilea meci din confruntarea cu CS Dinamo București cu scorul de 3-1 (25-18, 25-12, 23-25, 25-22), după ce au câștigat și meciul de la București cu 3-2.

Gălățenii au început jocul doi al semifinalei în forță și s-au impus în primele două seturi fără drept de apel, 25-18 și 25-12. În primul set cea mai mare diferență a fost de 7 puncte, înregistrată prima dată la scorul de 19-12, diferență care avea să se înregistreze și la finalul setului. Setul al doilea a fost dominat și mai clar de gălățeni, care de la 6-3 s-au desprins la 13-3. Apoi, voleibaliștii de la Arcada s-au distanțat la 13 puncte, 20-7, diferență care s-a înregistrat la finalul setului doi, 25-12.

În setul trei Dinamo s-a impus cu scorul 25-23, după un parțial echilibrat în care gălățenii au condus în prima parte, până la 6-5. Dinamo a realizat apoi 4 puncte la rând și s-a distanțat la 3 puncte, 6-9 și apoi la 4 puncte, 7-11. Gălățenii au încercat o revenire și au egalat la 20, dar la final dinamoviștii s-au impus cu 23-25. 

A urmat setul patru în care voleibaliștii de la Arcada nu le-au dat speranțe celor de la Dinamo. După 8-5 și 13-8 a urmat o revenire a dinamoviștilor, care au egalat la 14-14, și au preluat conducerea 16-17 și 17-18, după care gazdele au revenit și au câștigat setul cu 25-22. 

Au jucat pentru Arcada: Malescha (24), Madsen (14), Talpă (11), Butnaru (8), Bala (7), Rață (3), Lescov (3), Vilimanovic (1), Magdaș (-), Kantor (libero). Nu au jucat: Mihălescu, Smits, Cristudor (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.

În finala campionatului Diviziei A1 va juca cu învingătoarea dintre Steaua și SCM Craiova., care are programat astăzi meciul 2, după ce în primul, la Craiova, au câștigat voleibaliștii de la Steaua. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentProgramul TEZAUR continuă în lunile aprilie și mai
Articolul următorCARAVANA ANTIMAFIA. Ceasul penalilor ticăie! Județele României, luate la pas de Anca Alexandrescu și echipa „Culisele Statului Paralel”