Serviciul Județean de Ambulanță Galați se confruntă în ultimele zile cu un val de solicitări de efectuare a testelor Covid-19 la domiciliu, fiind făcute astfel de testări inclusiv noaptea. S-au adus echipaje din turele libere şi se pune şi problema ca personalul aflat în concendii să fie chemat la muncă.

SAJ Galaţi este suprasolicitat cu apeluri la 112, pentru urgenţele obişnuite, dar s-a dublat numărul solicitărilor pentru testare în vederea depistării COVID-19. În zilele de luni și marți s-au înregistrat peste 200 de astfel de solicitări, depăşindu-se recordul din valul 4 al pandemiei.

”Pentru a putea face faţă, am mobilizat echipajele aflate în turele libere. Am adus patru echipaje de acasă, întrucât aveam deja o listă de aşteptare care se întindea deja pe două-trei zile. Îi rugăm pe gălăţeni să înţeleagă că serviciile noastre sunt suprasolicitate cu cazuri de urgenţe medicale obişnuite, dar şi cu cazuri de pacienţi COVID-19, iar testările nu pot fi astfel o prioritate maximă. Există şi alternative, pentru testare, există medicii de familie, care şi ei pot face testări“, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al SAJ Galaţi.

În sprijinul celor de la SAJ au venit şi echipele SMURD de la ISU Galați.

„Pe fondul creşterii solicitărilor pentru testare, am detaşat echipaje în sprijinul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru a merge cu echipa de testare, un echipaj pentru a merge cu echipa de vaccinare la persoane care nu se pot deplasa, precum şi cu mijloace de transport, pentru aducerea testelor la DSP Galaţi şi de la DSP către Inspectoratul Şcolar Galaţi“, a precizat Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentLudovic Orban: Klaus Iohannis e absent la aproape orice se întâmplă în România, e ca și cum n-am avea președinte
Articolul următorREALITATEA SPORTIVĂ. Unu’ la 1: Anamaria Prodan, MUTARE DECISIVĂ în divorțul anului – Anunțul care dinamitează țara