În perioada 10 – 12 decembrie 2021, polițiștii gălățeni au continuat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost organizate acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 3 710 persoane și 242 de societăți comerciale.

Totodată, polițiștii au controlat peste 1 110 locații, (dintre care 174 restaurante, terase, cluburi), precum și 229 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Acțiuni de acest fel vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentIonuţ Moşteanu, apel către Nicolae Ciucă: Daţi OUG pentru prorogarea pensiilor aleşilor locali
Articolul următorȘoferul unui autoutilitare, cu o alcoolemie de 1,26 mg/l, a fugit de la locul accidentului