Pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe vor fi cercetați, de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, alți trei bărbați, care au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice sub influența alcoolului, la data de 11 martie 2023, la intervale diferite de timp.

Primul, un bărbat, cu vârsta de 61 de ani, din municipiul Galați, a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, pentru nerespectarea regimului lega de viteză, după ce a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 166 km/h pe DJ 251, pe raza localității Pechea, din județul Galați. Fiind testat cu aparatul Drager a rezultat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel de-al doilea, un bărbat cu vârsta de 56 de ani, din municipiul Galați, a fost oprit în trafic pe strada Basarabiei, din municipiul Galați, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Al treilea bărbat, cu vârsta de 35 de ani, din comuna Frumușița, a fost oprit în trafic pe strada Macului, din municipiul Galați, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți cei trei bărbați au fost conduși și la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBucureștean depistat la volan, pe strada Grigore Hagiu, în interiorul orașului Târgu Bujor, sub influența substanțelor psihoactive
Articolul următorElevi de la școlile din Șendreni și ”C. Ghe. Marinescu” Galați au primit vizita polițiștilor rutieri și de prevenire pentru o lecție despre siguranță