Urmează încă o perioadă de aşteptare febrilă pentru circa 70 la sută dintre angajaţii Calorgal, întrucât Guvernul va trebui să hotărască dacă aceştia vor primi venituri în completare, la momentul pierderii locului de muncă, în conformitate cu  Ordonanţa de Urgenţă nr. 36/2013, care prevede o serie de măsuri de protecţie socială în cazul celor afectaţi de concedieri colective. 

Proiectul de hotărâre de Guvern, iniţiat de prefectul Galaţiului, Dorin Otrocol, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a fost transmis, spre analiză şi aprobare, Executivului.

Propunerea de act normativ a fost alcătuită conform hotărârii Consiliului Local, adoptată la finele lunii mai, prin care s-a aprobat planul de disponibilizări la Calorgal.

Trei etape de disponibilizări

Potrivit planului, aproape 70 la sută dintre salariaţii societăţii Calorgal vor pleca acasă până la 1 decembrie, în trei etape. De la 480 de salariaţi, societatea locală de distribuţie a agentului termic va rămâne, la 1 decembrie 2018, cu doar 177 de angajaţi. Prima etapă de disponibilizări era programată pentru 1 iulie, iar angajaţii vizaţi ar fi trebuit să primească preaviz la începutul lunii iunie. Numai că acest termen nu a fost respectat, în condiţiile în care nu există o hotărâre de Guvern, deocamdată, care să aprobe concedierile colective în baza Ordonanţei 36.

Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 36/2013, persoanele concediate beneficiază de  indemnizaţie de somaj, venit lunar de completare, plăţi compensatorii acordate de către operatorii economici din bugetele de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu prevederile contractelor colective sau individuale de muncă aplicabile la nivelul unităţii.

E posibil însă ca întregul proces să mai dureze, întrucât, potrivit liderului de sindicat al Calorgal, Cristinel Ciubotariu, documentaţia „merge la ministerul de resort – Ministerul Dezvoltării – pentru verificare, după care se va solicita avizul Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei. În momentul în care proiectul este avizat, este trimis, pe rând, la Consiliul Economic Social, la Secretariatul General al Guvernului şi, ultimul pas, în şedinţă de Guvern, pentru a fi aprobat”.

 

Articolul precedentRaiul florilor, trei zile la malul Dunării
Articolul următorLa Grădina „Leonard”, „Tribut Maria Tănase”, prin glasul Mariei Crăciun