Cetățeanul bulgar internat la spitalul de boli infecțioase a încercat să evadeze din nou.

Jandarmii sunt cei care l-au prins de data aceasta, conform agerpress.ro. Acesta încerca să sară gardul spitalului când a fost prins. Într-un comunicat al Parchetului se precizează următoarele:

„La data de 18 martie, în jurul orelor 23.37, aceeaşi persoană a fost observată de echipajul de jandarmi ce asigură paza Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi, în timp ce încerca să sară gardul instituţiei, fiind din nou condus în salonul unde este internat. Facem precizarea că cetăţeanul bulgar nu este confirmat ca fiind infectat cu COVID-19, ci doar suspectat de contractarea acestui virus.

Cetățeanul bulgar are deja un dosar penal pe numele lui pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

Articolul precedentValentina Burdescu, măsuri de urgență pentru buna gestionare a activității Oficiului Național al Registrului Comerțului
Articolul următorMinistrul Sănătății: „Toate vârstele, AFECTATE de coronavirus, nu este cineva la adăpost. VÂRFUL epidemiei, aflat peste 10 zile”