La data de 20 august a.c., la ora 12.05, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, de un bărbat, din comuna Tudor Vladimirescu, despre faptul că tatăl său face scandal și îl amenință cu un cuțit.

La fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, în urma primelor verificări, stabilind că, pe fondul consumului de alcool, acesta l-ar fi lovit în mod repetat pe fiul său și ar fi amenințat cu cuțitul alte persoane care se aflau în locuință, spărgând geamul unei uși, în încercarea de a ajunge la aceștia. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului și, în urma rezultatului, a fost emis ordin de protecție provizoriu, față de agresor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere, bărbatul fiind reținut, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de ieri, persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentReținut pentru violență în familie și amenințare și ulterior arestat pentru 30 de zile
Articolul următorBărbat accidentat de mașina condusă de proprietarul unei stâne din zona comunei Piscu