Un nou corp de clădire a fost inaugurat la Spitalul de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva”, iar un aparat performant pentru detectarea cancerului de piele a fost adus printr-o investiție a Consiliului Județean.

Un nou corp de clădire a fost inaugurat la Spitalul de Boli Infecțioase. Noua clădire a Spitalului de Boli Infecțioase are o suprafață desfășurată de aproape 2800 de mp și 23 de saloane. La demisol se află laboratorul, amfiteatrul, o parte din cabinetele medicilor și spațiile tehnice, iar la parter cabinetele medicale, saloanele pacienților și cabinete de consultații sau tratament. Investiția totală este de 19.085.000 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean și fonduri europene, aici fiind incluse și echipamentele medicale.

 “Este pentru prima data în ultimii 30 de ani, când, la Galați, se construiesc de la zero clădiri noi pentru spitale. Mai bine de jumătate din activitatea Spitalului de Boli Infecțioase se va muta în noua clădire. Aici vor funcționa laboratorul de microbiologie moleculară, secția de dermato-venerologie și o parte din secția de boli infecțioase I. Dezvoltăm aici un centru de excelență pentru diagnosticarea și tratarea cancerului de piele, cu echipamente medicale de ultimă generație, unice în România. De asemenea, s-a amenajat și un compartiment pentru intervenții chirurgicale minore. Mai mult, noua clădire are și o zonă didactică pentru studenții de la medicină, inclusiv un amfiteatru cu peste 100 de locuri. Au fost amenajate saloane moderne, cu trei paturi și baie proprie, dotate cu tot ceea ce este nevoie pentru confortul pacienților”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Imagine

O altă nouă dotare a spitalului este un aparat de microscopie confocală in vivo, un echipament medical folosit pentru diagnosticarea precisă a cancerului de piele. Aparatul medical a fost achiziționat de către Consiliul Județean Galați pentru Spitalul de Boli Infecțioase. Valoarea acestui aparat medical ultraperformant este de 1.329.999 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean. De asemenea, la Spitalul de Boli Infecțioase a ajuns și un dermoscan total body, pentru monitorizarea afecțiunilor dermatologice.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCare este situația epidemiologică la nivelul județului Galați?
Articolul următorPercheziții la persoanele bănuite de furt și înșelăciune în Brăila și Galați