Update: Bărbatul a fost găsit într-o pădure, din apropierea râului Siret. Nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Polițiștii gălățeni caută un bărbat, de 76 de ani, din municipiul Galați, care, în cursul zilei trecute, aflându-se la o locuință pe care o deține, în comuna Braniștea, a plecat la pescuit și nu a mai revenit.
La data de 03 iunie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, cumnatul său, Căpătan Ionel, de 76 de ani, a plecat, ieri, în jurul orei 16.00, de la o locuință pe care o deține, în comuna Braniștea, spunând că merge la pescuit, dar nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime – 1,55 m, greutate – 55 kg, păr alb, parțial calviție.
Bărbatul a plecat cu autoturismul personal (număr de înmatriculare Gl09JPF), fiind îmbrăcat cu un pantalon scurt, de culoare albastră și tricou de culoare turcoaz, inscripționat cu litere albe.
Persoanele ce pot oferi informații care să conducă la găsirea bărbatului, sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112, sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Sursa: Realitatea de Galati