În perioada 10.07.2023 – 16.07.2023, au fost efectuate, sub coordonarea prefectului județului Galați, Claudiu Sorin Gavril, acțiuni de control și verificare a tuturor centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor. La nivelul județului Galați au fost constituite patru echipe, care au făcut controale în cele 53 de centre rezidențiale din județul Galați, dintre care 37 de stat și 16 private. 

Au fost controlate 22 de centre rezidențiale pentru copii, 16 pentru persoane vârstnice, 8 pentru persoane cu dizabilități și 7 alte persoane dependente, altele decât  vârstnici și persoane cu dizabilități. 

În urma acțiunilor de control s-au constatat 172 de contravenții, din care 35 de către ITM, 17 de către OPC, 10 de căre DSP, 69 de către ISU, 39 de către IPJ și 2 de către DSV. Valoarea totală a contravențiilor a fost de 74.400 lei.

Amenzi aplicate:

  1. DSP – 38.900 de lei
  • 2.400 de lei (depozitare deșeuri medicale la Cămin pentru persoane vârstnice Ștefan cel Mare și Sfânt)
  • 2.400 de lei (depozitare deșeuri medicale la Căminul pentru persoane vârstnice Sfântul Spiridon)
  • 1.600 de lei (cabine duș beneficiari degradate, parchet dormitoare degradat la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Elena”)
  • 8.000 de lei (neefectuare dezinsecție la Căminul pentru persoane vârstnice Sfântul Ilie)
  • 3.500 de lei (curățenia curentă neefectuată în toate spațiile și la grupurile sanitare la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități)
  • 1.000 de lei (personalul angajat nu a urmat cursurile privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă la centru de îngrijire și asistenţă medico-socială pentru persoane vârstnice,  bolnavi cronici în fază terminală Pechea)
  • 10.000 de lei (lipsă autorizație sanitară de funcționare pentru sistemul propriu de alimentare cu apă potabilă la Unitatea medico-socială Gănești)
  • 10.000 de lei (Pentru apa potabilă din fântâna proprie, folosită atât la prepararea hranei beneficiarilor, cât și pentru acoperirea necesarului zilnic, nu s-a făcut dovada monitorizării calității acesteia. Nu s-au prezintat documente prin care să se facă dovada achiziționării de apa potabilă îmbuteliată, în cantități necesare la Casa Bunicilor Vânători)
  1. Protecția Consumatorilor – 17.000 de lei

– 5.000 de lei (lipsă protecție saltele, grătar calorifer desprins, pervaz geam cale de acces deteriorat, hol cu plafon fals cu pete și plăci desprinse, listă meniu fără cantități – Căminul pentru persoane vârstnice Sfântul Ilie)

– 3.000 de lei (nerespectare gramaj porție carne și meniu fără alergeni la Centrul de primire în regim de urgență Casa Speranței)

– 1.000 de lei (var exfoliat zona chiuvetă hol la Centrul de primire în regim de urgență Casa Speranței)

– 5.000 de lei (nerespectare gramaj porții preparate carne mic dejun la Cămin bătrâni str. Columb)

– 3.000 de lei (lipsă informații obligatorii cu privire la ingrediente, alergeni, valoare nutrițională la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Casa Hannah Nicorești)

  1. ISU – 3.500 de lei

– 1.000 de lei (a obținut aviz, dar nu a solicitat autorizație de securitate la incendiu – Căminul Sfânta Sofia Șendreni)

– 2.500 de lei (fără obținerea autorizației de securitate la incendiu. Nu se asigură dotarea construcției cu instalație de detecție și semnalizare a incendiilor. Instalația electrică se exploatează necorespunzător cu becuri fără abajur și improvizații – Cămin pentru persoane vârstnice Cinque Stelle Residence)

  1. IPJ – 15.000 de lei

– 5.000 de lei (Lipsă analiză risc IPJ și nu are camere video pe holuri – Centrul de îngrijire și asistență Sf. Efrem)

– 10.000 de lei (Lipsă analiză risc  – IPJ la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Bunul Samaritean Nicorești)

Au fost aplicate 155 de avertismente. Cele mai importante motive pentru care s-au aplicat avertismente sunt: 

  1. IPJ:
  • Lipsă sisteme securitate
  • Lipsă camere de supraveghere
  • Lipsă analiză risc
  1. ISU:
  • personalul care face parte din echipa de primă intervenție nu este instruit conform normelor specifice
  • Nu se asigură dotarea cu stingătoare specifice spațiului pentru prepararea hranei (tip F)
  • Nu se asigură marcarea completă și corespunzătoare a tuturor căilor de evacuare aferente spațiilor aflate în exploatare, fapt ce poate îngreuna evacuarea persoanelor și intervenția
  • Căi de acces și ieșire nemarcate.
  1. ITM:
  • lipsă întâlniri Comitet pentru Securitate și Sănătate în Muncă
  • nerespectare timp de muncă și odihnă
  • plan de prevenire și protecție incomplet
  • instrucțiuni proprii incomplet
  • Lipsa autorizare Securitate și Sănătate în Muncă
  • PRAM (Protecție prin Relee Automatizare și Măsură) cu termen scadent depășit
  • electrician neautorizat
  • verificare ISCIR centrală lemne
  1. Protecția Consumatorilor

– calorifer cu vopsea exfoliată

– grătar calorifer exfoliat, cabină de duș exfoliată, calorifer ruginit etc.

– lipsă informații gramaje, alergeni, valori nutriționale

  1. Direcția de Sănătate Publică

– personalul angajat nu a urmat cursurile privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă

  1. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

– Lipsă contract dezinfecție, dezinsecție și deratizare

Pentru o parte dintre deficiențele constatate s-au stabilit termene de remediere, urmând ca echipele de control să revină pentru verificări.

 

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentNoi taxe și impozite pentru români. Guvernul vrea să scumpească viciile
Articolul următorRestricții de circulație (> 7,5 t) cauzate de caniculă