În data de 14 ianuarie 2022, în jurul orei 20:16, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 25, în  localitatea Umbrărești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 38 ani, domiciliat în comuna Oșești, județul Vaslui, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă către municipiul Tecuci, s-ar fi angajat în depășirea unei biciclete ce era condusă pe același sens de mers de un bărbat în vârstă de 34 ani, din satul Umbrărești Deal, județul Galați, și l-ar fi acroșat cu partea lateral dreaptă față.

Biciclistul s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe bordura din dreapta a carosabilului, suferind mai multe leziuni.

Victima a fost transportată de un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Galați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto, care deține permis de conducere valabil, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Totodată, s-a dispus recoltarea de probe biologice de sânge biciclistului în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauza de față s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier.

ImagineImagineImagine

sursa foto: umbraresti-informat.ro

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentJack Henry Serrant-Green și Laurențiu Florin Hagiu noile achiziții ale Oțelului Galați
Articolul următorTânărul mort în accidentul de pe DN 25, între localitățile Vasile Alecsandri si Independența, s-ar fi sinucis