Un bărbat din comuna Cudalbi a băut bine şi, pe 4 octombrie, aproape de 10 şi jumătate seara, s-a hotărât să plece la o plimbare cu maşina.

Plimbarea nu a rămas însă fără urmări. Polițiștii Postului de Poliție Cudalbi au fost sesizați, printr-un apel telefonic, de un bărbat din localitate, despre faptul că un autoturism i-a distrus poarta de acces pe proprietate.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, identificându-i atât pe apelant, cât și pe conducătorul autoturismului, un bărbat de 42 ani, care a declarat verbal că a pierdut controlul volanului și a intrat în poarta de acces.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat alcoolscop, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.  

Un alt bărbat, prins beat la volan

Poliţiştii au mai prins un bărbat care se afla la volan, deşi era sub influenţa băuturilor alcoolice. Aproape de 3 dimineaţa, în noaptea de 4 spre 5 octombrie, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție a oprit în trafic, pe strada Răsăritului, un autoturism care se deplasa către strada Dogăriei.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 32 ani, din municipiul Galați, despre care, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, fiind testat alcoolscop, conducătorul auto a prezentat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. De aceea, i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit, în cauză, dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.

Articolul precedentCele mai profitabile companii gălăţene au fost premiate
Articolul următorA fost reţinut incendiatorul maşinii de pe strada Nae Leonard