Bani alocaţi pentru lucrări de infrastructură în comunele judeţului

Mai multe comune gălăţene au obţinut finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) pentru diverse lucrări de infrastructură.

Conform listei făcute publice de Comisia Naţională de Prognoză, sunt vizate înfiinţarea unor sisteme de distribuţie a gazelor naturale, modernizarea de drumuri şi extinderea sistemului de alimentare cu apă. Astfel, oraşul Târgu Bujor a obţinut suma de 11.085.776 de lei, pentru înfiinţare sistemului de distribuţie a gazelor naturale. Pentru acelaşi lucru, comuna Valea Mărului va primi 7.815.228 de lei, iar comuna Cudalbi – 8.343.102 lei.

Comuna Măstăcani a câştigat 24.306.012 lei pentru modernizarea drumurilor de interes local, în timp ce Şendreniul, pentru un proiect asemănător, va beneficia de 21.914.802 lei. La capitolul modernizare străzi şi drumuri, pe listă mai figurează comunele: Lieşti – cu 21.601.010 lei, Brăhăşeşti – cu 17.362.871 de lei, Vânători – cu 11.969.219 lei şi Ţepu – cu 8.743.122 de lei.

Pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Corod, Blânzi, Brătuleşti şi Carapceşti, comuna Corod va beneficia de 3.100.071 de lei. În acelaşi timp, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi va primi o finanţare de 5.346.665 de lei, pentru dotarea cu mobilier a spaţiilor de învăţământ.

Articolul precedentŞofer prins beat la volan de poliţiştii de frontieră gălăţeni
Articolul următorPeste 300 de „vitezomani” prinşi pe străzile Galaţiului, în numai două zile