Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, cetăţeanul român S.O., în vârstă de 40 de ani, conducând un autoturism marca Nissan, înmatriculat în Belgia.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul este radiat din circulaţie de autorităţile din Belgia din data de 09 noiembrie 2020.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentKlaus Iohannis anunță redeschiderea piețelor
Articolul următorTrei tineri de 18 ani răniți într-un accident rutier pe DN 24D