Un asteroid din categoria celor potențial periculoși pentru Pământ a fost urmărit de cercetătorii de la Observatorul Astronomic din Galați. Monitorizarea a avut loc cu ajutorul informațiilor furnizate de Biroul de Apărare Planetară.
Asteroidul (7482) 1994 PC1 a fost monitorizat cu ajutorul echipamentelor de la Observatorul Astronomic din Galați. Este vorba despre un asteroid periculos, iar datele au fost comunicate instituțiilor internaționale.
„În perioada 19 – 21 ianuarie 2022, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, s-au efectuat mai multe de observații astrometrice și fotometrice de seară, în care s-au realizat măsuratori de poziție ale asteroidului (7482) 1994 PC1, care face parte din categoria asteroizilor potențial periculoși. Măsurătorile vor contribui la determinarea precisă a orbitei asteroidului și au fost raportate la Minor Planet Center (MPC)”, au anunțat reprezentanții observatorului astronomic din Galați.
Anterior, Biroul de Apărare Planetară (Planetary Defence Office/Near-Earth Object Coordination Centre), a trimis instituției gălățene un buletin informativ legat de asteroidul care a trecut prin apropierea Pământului.
Asteroidul a fost descoperit în data de 9 august 1994 la Observatorul Siding Spring din Australia, are dimensiunea de aproximativ 1.052 metri și o perioada de rotație de circa 2,6 ore.