CSM Arcada Galați își începe miercuri parcursul în CEV Champions League. Echipa pregătită de Sergiu Stancu va juca de la ora 18.00, în Sala Sporturilor Dunărea, manșa tur din turul I preliminar cu ČEZ Karlovarsko Karlovy Vary, campioana Cehiei.
Echipa de volei de la Arcada va începe cel de al șaptelea sezon consecutiv competițiile europene. Cu adversara de miercuri s-a mai întâlnit în sezonul 2015-2016 al cupelor europene, în Cupa Challenge, faza 16-imilor. Atunci echipa gălățeană a eliminat echipa din Cehia după 3-1, la Galați și 2-3 în Cehia.
Returul dublei cu Karlovarsko este programat pentru 13 octombrie, în Cehia, la Karlovy Vary. Jocul de miercuri de la Sala Sporturilor va fi condus de arbitrii Laszlo Adler, din Ungaria, şi Dobromir Dobrev, din Bulgaria.
Învingătoarea dintre CSM Arcada și Karlovarsko va juca în turul doi preliminar cu învingătoarea dintre Budva Volley, Muntenegru – Mladost Zagreb, Croația.
Pentru acest meci gălățenii nu se vor putea baza pe Internaționalul român Tudor Magdas, accidentat în meciul din Supercupa României, pierdut cu 2-3 în fața celor de la CS Dinamo București. Acesta va fi supus miercuri, 6 octombrie, unei intervenții chirurgicale după ce a suferit o fractură de maleolă internă la glezna dreaptă, cu o ruptură de ligament talo-fibular.
Intrarea spectatorilor la jocul din Sala Sporturilor se va face cu respectarea protocolului medical pentru Covid-19, iar biletul de intrare va costa 5 lei, intrarea generală. La sectorul B un bilet va costa 20 de lei, în timp ce pentru sectorul VIP prețul biletului este de 30 de lei.
Sursa: Realitatea de Galati