Voleibaliștii de la CSM Arcada Galați au obținut al treilea succes consecutiv fără set pierdut în actuala ediție a campionatului DivizieiA1. Gălățenii au învins sâmbătă, în deplasare, pe Rapid București, scor 0-3 (15-25, 19-25, 15-25).
Meciul din Sala Rapid a început cu un plus de concentrare pentru gazde, Muscină, cu două atacuri, și Cozaru, cu un as, ținând bucureștenii în avantaj: 3-1, 5-3. Cel mai înalt om de pe teren, Talpă, a egalat la 5 cu un blocaj perfect, tot el a și atacat, apoi un nou bloc al internaționalului moldovean și un as al lui Bala au dus CSM Arcada la trei puncte în față. Atacurile lui Šestan și Butnaru au consolidat avantajul, 7-12. Echipa nou-promovată, de la care cel mai penetrant s-a dovedit a fi Farcaș, a strâns la 13-16, apoi Raič, și cu punct din serviciu, Šestan și Bala au eliminat suspansul. 14-21, chiar 14-23, iar pentru 15-25 și-a pus semnătura Talpă, ultimul punct, as curat.
Cea mai echilibrată rundă, a doua, a avut Rapidul la conducere; 3-1, 5-2, 6-3. Căpitanul Raič, cu două atacuri senzaționale, și un blocaj al coordonatorului Rangel, au readus egalarea. S-a mers apoi cap la cap până la 12-12, moment în care Šestan a trimis două săgeți în teren. Voleibaliștii din Capitală n-au putut reacționa, Butnaru a parat două consecutiv la fileu și scorul se limpezea: 14-18. Cine se mai temea că înfrângerea alfa a acestui extraordinar proiect se poate repeta? Rangel a închis la 19-25, mai era nevoie de o singură cursă.
Ultimul set, cu cele mai multe erori la serviciu din ambele tabere, a fost lipsit de tensiune, campionii antrenați de Sergiu Stancu având cel puțin două unități în plus pe tabela de scor. După un serviciu în aut al Raič, care a apropiat gruparea gazdă la 6-7, Arcada a accelerat spre 6-12, Bala plantând doi ași spectaculoși. Înmulțirea greșelilor și pe atac, au ținut Rapidul departe de sportivii noștri: 8-14, 9-17, cu Rață trimițând două la rând în zonele nepăzite de giuleșteni. S-a făcut și 10-21, 13-24, iar Toro Ramella, cu atacul de 15-25, a încheiat socotelile.
Jocul de la București a fost început de gruparea gălățeană cu formula: Bala, Raici, Rangel, Sestan, Talpa, Butnaru, Kantor – libero. Au mai jucat: Teleleu Toro Ramela, rață, Darlaczi și Cristudor.
Pentru gruparea gălățeană urmează meciul de pe propriul teren cu Știința Explorări Baia Mare. Echipa din Baia Mare este pe 9 din 12 în clasament, cu două puncte. Cele două puncte au fost acumulate de formația maramureșeană în urma înfrângerilor în set decisiv cu urmăritoarele gălățenilor în clasament, Dinamo și VM Zalău.
Sursa: Realitatea de Galati