CSM Arcada Galați a câștigat sâmbătă seara meciul jucat în deplasare cu Știința Explorări Baia Mare. gălățenii s-au impus în patru seturi, scor 1-3 (10-25, 23-25, 25-22, 25-16). 

După un prim set câștigat la pas de elevii lui Sergiu Stancu, scor 25-10, setul al doilea a fost mai echilibrat și gălățenii s-au impus cu scorul 25-23. Gazdele au echilibrat tabela în setul trei câștigat cu scorul 25-22, iar replica formației campioane a venit în setul patru câștigat, scor 25-16.

Germanul Daniel Malescha a fost cel mai bun marcator al meciului cu 16 puncte realizate. Daniel a fost dublat de danezul OKM (Oskar Kjerstein Madsen) cu 15 puncte. Akhrorjon Sobirov a reușit 12 puncte, Marian Bala a contribuit cu 10 puncte, Andrei Butnaru a reușit 4 puncte, Vasile Talpă și Lubos Bartunek au contribuit cu câte două puncte, iar Alexandru Rață un punct. Pentru echipa pregătită de Sergiu Stancu au mai jucat: Tudor Magdaș, Andrei Mihălescu, Marin Lescov, Vlad Kanotr și Liviu Cristudor jucători libero.

CSM Arcada este pe locul patru în clasamentul la zi din Divizia A1 cu 8 puncte din trei jocuri, setaveraj 9-4. Campioana României este una dintre cele două echipe, alături de Steaua liderul la zi, neînvinse în acest sezon.

Pentru campioana României urmează două meciuri consecutive pe teren propriu. Sâmbătă, 5 noiembrie, CSM Galați va juca cu CSU Știința București în Divizia A1, iar miercuri, 9 noiembrie, campionii vor juca în Cupa CEV cu bulgarii de la Neftochimik Burgas.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorComemorare 7 ani de la tragedia din Colectiv. 64 de morți și 150 de răniți mutilați pe viață