Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe, astăzi, o serie de prezentări ale „Serviciilor oferite contribuabililor”, în colaborare cu universitățile de prestigiu din România.

Primul eveniment este găzduit de Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și va consta într-o prezentare explicativă și, totodată, interactivă, în care se vor aborda subiecte precum rolul și importanța ANAF în societate, dezvoltarea României pe baza taxelor colectate, serviciile electronice oferite de ANAF prin intermediul cărora contribuabilii își pot îndeplini obligațiile fiscale. 

La nivel național, cei peste 50 de specialiști în fiscalitate vor furniza studenților și informații menite să sprijine integrarea optimă a acestora pe piața muncii și a antreprenoriatului, precum și creșterea civismului fiscal.

Unul dintre obiectivele imediate ale ANAF este acela de a promova o cultură în care conformarea fiscală voluntară să fie percepută drept o atitudine corectă, în care plata taxelor este atât o obligație legală, cât și un act de responsabilitate socială.

ANAF își concentrează toate eforturile pentru creșterea gradului de conformare, iar studiile efectuate arată că, pe termen lung, pentru îndeplinirea acestui deziderat, este necesară o educație fiscală timpurie și continuă.

Astfel, suntem convinși că implicarea comună ANAF – instituții de învățământ superior va conduce la creșterea conformării fiscale, implicit a civismului fiscal din România.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAproape 500 de candidați s-au înscris pentru cele 1640 de locuri scoase la cours de Școlile de Agenți de Poliție
Articolul următorHotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară