Hidrologii au emis o atenţionare de tip Cod galben de viituri, începând de marţi seară, pe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Reprezentanții Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis, marți, un Cod galben de viituri, valabil pe râurile din nordul ţării. Potrivit hidologilor, atenţionarea este valabilă începând de marţi, de la ora 18:00, și până miercuri, la ora 10:00. În acest interval sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tisa, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Tur (judeţul Satu Mare).

”Menţionăm că atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Tur – bazin superior şi Firiza (afluent al râului Lăpuş). În acest context recomandăm populaţiei vigilenţă sporită în cazul desfăşurării unor activităţi expuse la inundaţii”, se arată în informarea INHGA.

Imagine

Articolul precedentAtacurile de la Moscova. Putin promite răzbunare pentru victime
Articolul următorȘeful Consilului de Securitate al Rusiei, acuze la adresa NATO