Celebra rasă de câini Akita Inu a devenit una dintre cele mai îndrăgite, atât de crescători, cât și de familiile din toată lumea. Și la noi în țară, din ce în ce mai multe exemplare ale acestei rase sunt văzute pe străzi. 

 

Akita Inu este una dintre rasele de patrupede tot mai căutate de români. Un crescător de câini din Alba Iulia a împărtășit cu noi câteva curiozități despre cei mai îndrăgiți prieteni ai omului.

 

„Au un temperament liniștit, nu sunt agresivi, însă cu alte animale trebuie ținuți în lesă. Trebuie periați, se spală singuri, ca și pisicile. Năpârlesc de două ori pe an, primăvara și toamna. Nu necesită foarte multă muncă”, a afirmat Cosmin Tomotaș, crescător de câini. 

Loialitatea rasei a făcut din acești câini o legendă. Este vorba despre filmul „Hachiko”, în care un Akita Inu își însoțea la gară, în fiecare dimineață, cel mai bun prieten, un profesor care făcea naveta la universitate, iar seara era tot acolo și se întorceau împreună acasă.

 

După ce bărbatul a murit, câinele său a continuat să facă drumul dus-întors la gară pentru tot restul vieții sale.

O statuie de bronz a fost ridicată în memoria celui mai devotat câine, în fața Gării Shibuya.

Articolul precedentMariupol, în carantină: posibilă epidemie de holeră
Articolul următorSUA anunță că rușii fură grâu ucrainean pentru a-l vinde – Situație incredibilă