În perioada 23-30.10.2022, Asociația ”Danubiana” Galați organizează a cincea ediție a Școlii Europene Danubiana din cadrul proiectului transfrontalier ”Uniți în pace pentru Ucraina”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Tema proiectului vizează valorizarea istoriei și culturii comune, precum și a valorii spirituale a limbii române și a tradițiilor românești, care să conducă la conștientizarea importanței cunoașterii istoriei, spațiului și timpului istoric comun al României, Basarabiei istorice, a Bucovinei, în contextul geopolitic actual din estul Europei.

În cadrul evenimentului, ofițerii de prevenire din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au prezentat aspecte privind atribuțiile și competența Direcție Generale Anticorupție, modalitățile de reacţie la corupţie și promovarea Call Center Anticorupție – 0800.806.806.

Discuțiile purtate au vizat consolidarea integrităţii și conștientizarea persoanelor participante cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și creșterea încrederii cetățenilor în serviciile prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății românești.

La activitate au participat aproximativ 150 de cadre didactice, etnici români, profesori și învățători din regiunea Odessa. Reprezentanții structurilor M.A.I. și ale celorlalte instituții, prezenți la eveniment, și-au arătat susținerea față de cetățenii ucraineni și moldoveni care sunt afectați de evenimentele de pe teritoriul Ucrainei.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPrins în flagrant în timp ce în timp ce le oferea monede dintr-un material pretios unui ofițer și unui agent de poliție, ambii din cadrul I.P.J. Galați
Articolul următorCetățean moldovean descoperit cu documente false in bagajele personale în Punctul de Trecere a Frontierei Galați – rutier