În cursul acestei dimineți, polițiștii Serviciului Rutier Galați și reprezentanți ai Asociației pentru Instruire în Situații de Urgență (U.V.S.A.R.) au desfășurat, pe D.N.24D și D.N. 26, o acțiune preventivă având drept scop conștientizarea de către conducătorii auto a pericolului producerii accidentelor, pe fondul oboselii la volan.

Acțiunea a avut loc în contextul în care somnolența la volan este asociată cu aproximativ 20% din totalul accidentelor rutiere, fiind considerată una dintre principalele cauze ale accidentelor mortale care au loc pe autostrăzi și alte drumuri express.

Astfel, căscatul, lăcrimatul ochilor, vederea încețoșată, nevoia de a închide ochii, scăderea vitezei de reacție și devieri de la traiectorie, sunt doar câteva dintre indiciile stării de somnolență la volan. 

În cursul acțiunii, conducătorilor auto opriți în trafic le-au fost înmânate pliante în care sunt prezentate cauzele și indiciile stării de somnolență la volan.

Totodată, polițiștii și reprezentanții U.V.S.A.R. le-au oferit conducătorilor auto apă și cafea, explicându-le importanța momentelor de pauză și relaxare, în timpul conducerii autovehiculului pe distanțe mari de drum.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentContinuă lucrările la noile Ambulatorii de la Spitalul Județean și Spitalul de Pneumoftiziologie Galați
Articolul următorRaportare CoVid-19, 13 august: 383 cazuri noi, 3 decese și 102 pacienți internați la ATI