Luni, 10 octombrie 2022, în jurul orei 15:53, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite ușor.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un bărbat de 41 ani, din Tecuci, în timp ce conducea un autoturism și efectua manevra cu mersul înapoi pentru a ieși dintr-o parcare amenajată pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care circula pe banda unu, dinspre comuna Drăgănești către centrul Civic și care era condus de un bărbat cu aceeași vârstă ca și primul, respectiv 41 ani, din comuna Corod, județul Galați. A rezultat un impact între cele două autoturisme, impact din care primul autoturism a fost proiectat într-un al treilea autoturism, care era parcat în respectiva parcare.

Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto și cu pagube materiale la cele trei autoturisme.

Rezultatele au fost negative la testarea alcoolscop, iar cei doi au fost transportați la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci pentru investigații medicale de specialitate, dar nu au rămas internați.         

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCampania ”M.A.I. INFORMAT – MAI PROTEJAT” de la Galați
Articolul următorAMIABILA în caz de accident se va putea face direct pe telefon. Cum funcționează