Accident mortal, astăzi, pe Drumul de Centură. Un bărbat de 55 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de un autoturism.
Din primele informaţii, reiese că bărbatul de 55 de ani traversa strada pe marcajul pietonal, când a fost lovit de un autoturism care circula spre strada Brăilei.
În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe banda a doua de circulație, unde a fost lovit de o altă mașină.
”Pietonul a fost lovit inițial de o mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 34 de ani, care circula pe banda unu de mers. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe banda a doua, unde a fost lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani”, ne-a declarat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Polițiștii i-au testat alcoolscop pe cei doi șoferi, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii au deschis în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă.