Un accident mortal a avut loc joi, pe DJ 251, un drum reabilitat de curând.

Joi seara, în jurul orei 20.30, un apel la 112 anunța un accident cu victime între o mașină și o căruță pe DJ 251. Polițiștii au stabilit că un bărbat, din localitatea Valea Mărului, a condus autoturismul pe drumul mai sus menționat, și, în apropiere de comuna Pechea, nu ar fi observat un atelaj hipo nesemnalizat, care circula în aceeași direcție, și ar fi intrat în partea din spate a acestuia.

În urma impactului, bărbatul, de 42 de ani, care conducea atelajul hipo, a fost rănit grav, ulterior decedând la spital. Leziuni a suferit și un minor, de 13 ani, pasager în atelaj, dar acesta nu a necesitat internarea în spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul. 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 56. Circ cu RCA
Articolul următorValul de caniculă se menţine. Ce judeţe sunt afectate