Miercuri, 8 martie, în jurul orei 14.00, pe DN2E85, în localitatea Limpeziș, județul Buzău, a avut loc un accident rutier. Din primele date de la fața locului a fost vorba despre o coliziune între două autovehicule, o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autovehicul ce a pătruns pe DN2E85, dinspre curtea unui imobil, la volanul căruia se afla un șofer de 74 de ani, din Buzău, și autoturismul condus pe drumul prioritar, pe direcția București către Buzău de către un gălățean, de 47 de ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere din mașina șoferului din Galați, o femeie în vârstă de 46 de ani.

Persoana rănită au fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, acesta indicând în cazul șoferului din Galați valoare negativă, iar în cazul conducatorului auto din Buzău o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. In cauză urmează a se recolta si probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDoi tineri au tâlhărit un bărbat în vârstă chiar în mijlocul municipiului Tecuci
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET