A traversat pe unde nu trebuia şi a fost lovită de maşină. Graba strică treaba, a aflat-o pe pielea ei o femeie care a vrut să traverseze prin loc nepermis.

La data de 20 noiembrie a.c., ora 19.00, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că o femeie, de 42 de ani, a condus autoturismul pe strada Eroilor, din municipiul Galați. La intersecția cu strada Dr. Alexandru Carnabel, efectuând un viraj la stânga, a surprins și accidentat o femeie de 47 de ani. Aceasta traversa prin loc nepermis.

Victima accidentului nu a necesitat internarea în spital, iar polițiștii au stabilit că femeia aflată la volan nu consumase alcool.

În acest caz se efectuează cercetări pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 

 

 

Articolul precedentTâlhar gălăţean, prins de poliţişti după câteva zile şi reţinut
Articolul următorUltimele cinci microbuze noi au sosit la Galaţi din Turcia