Au început lucrările de modernizare ale drumului judeţean (DJ) 251A, Corod – Brătuleşti – Blânzi – Nicopole – Fundeanu – Drăguşeni – DN 24D.
Bugetul total al proiectului prin care se vor moderniza 16 km de drum este de 40.453.219 lei, în creştere cu 3,9% faţă de contractul de finanţare semnat. Revizuirea s-a făcut ca urmare a creşterilor salariale din domeniul construcţiilor, conform noilor prevederi legale.
În cadrul lucrărilor, va fi consolidată fundaţia drumului, se va extinde partea carosabilă la 6,5 metri lăţime, se vor reabilita podurile şi podeţele de pe traseu. De asemenea, se vor amenaja cinci staţii pentru mijloacele de transport public de persoane, precum şi treceri de pietoni iluminate.
Lucrările sunt realizate de asocierea firmelor Tancrad, Citadina 98, Lemacons, Add Global Design şi Global Service Proiect. Finanţarea este asigurată din bani europeni, obţinuţi în cadrul apelului SUERD. Lucrările trebuie finalizate până la 31 decembrie 2020.