La data de 11 septembrie 2022, în jurul orei 08:30, Secția 6 Poliție Rurală Tecuci a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat, din satul Slobozia Corni, comuna Ghidigeni, județul Galați, cu privire la faptul că un autoturism, în noaptea de 10/11.09.2022, a dărâmat un gard împrejmuitor a două imobile, după care, bărbatul, care se afla la volan, a plecat cu autoturismul de la fața locului.

Polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, iar în urma activităților desfășurate și a investigațiilor efectuate, au identificat conducătorul auto implicat în acest eveniment rutier, un bărbat în vârstă de 29 ani, din comuna Ghidigeni. Acesta a fost depistat la adresa de domiciliu, unde se afla și autoturismul implicat ce prezenta mai multe avarii.

S-a stabilit de asemenea, că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea alcoolscop rezultatul a fost de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSurprins de polițiștii de frontieră cu prostovolul la pescuit
Articolul următorRupt de beat și cu permisul suspendat, un bărbat din Liești a ajuns cu mașina în șanț