Președintele Klaus Iohannis s-a mutat în actuala lui reședință din București abia la un an după ce a preluat primul său mandat la Cotroceni. A durat atât pentru că, la momentul în care Iohannis a devenit șeful statului, vila prezidențială era încă ocupată de predecesorul său, Traian Băsescu. 

Chiar și după ce reședința a fost eliberată, Iohannis a simțit nevoia sa facă „mici” renovări. Potrivit RA-APPS, renovările ar fi costat 900 de mii de euro, însă suma care se vehicula atunci în presă era de peste 1 milion de euro.

„Nu am avut şi nu am cerinţe extravagante. Dar, da. Am cerut să fie zugrăvită casa, am cerut să fie reparată şi zugrăvită faţada. Da, SPP-ul a cerut să se zugrăvească şi să se consolideze o parte care joacă un fel de rol de adăpost. Da, este adevărat că specialiștii au cerut o consolidare a clădirii. M-au informat la sfârșit că asta se face. Însă cereri extravagante nu obişnuiesc să am”, afirma președintele în 2015, într-o conferință de presă.

Click.ro relata, la acea vreme, că vila de lux ar fi fost trecută intenționat pe lista clădirilor cu risc seismic, altfel nu s-ar fi putut face lucrări atât de ample și, mai ales, intervenții în ceea ce privește structura imobilului.

„Eu vă spun ce era înainte de 1989. Dacă trecem de aceste porți găsim, la demisol, o cramă, parter, etaj, în subsol, la circa 10 metri adâncime, este un buncăr antiaerian, construit de pe timpul lui Gheorghe Gheorghiu–Dej, care este funcțional și care poate să fie folosit de Klaus Iohannis, în caz de război. Acest buncăr are legătura cu Palatul Cotroceni, cu Palatul Victoria, Casa Scânteii, prin niște tuneluri circulabile cu mașina”, explica fostul senator Marius Marinescu, potrivit one.ro.

Pe suprafața de peste 1000 de mp pe care este situată vila, se mai află și un teren de tenis, o piscină, un patinoar, un ponton și o remiză pentru bărci. Iohannis și-ar fi adus și câțiva palmieri de la Marea Mediterană, ca să poată sta pe timpul verii la umbra lor.

Până să ia în primire vila prezidențială, Iohannis a locuit la Vila Lac 2, imobil care era folosit pentru primirea oficialilor care au vizitat România. Construită de Gheorghe Ghiorghiu-Dej la începutul anilor `60, Vila Lac 2 are o suprafață de peste 2000 de mp, de două ori mai mult decât casa în care s-a mutat ulterior președintele.

Vila de la NEPTUN, , „refugiul” de vară al președintelui

Klaus Iohannis nu și-a neglijat nici cealaltă reședință de care beneficiază pe perioada mandatelor sale, Vila de la Neptun. Clădirea, potrivit presei, a avut și ea parte de o serie de renovări. În 2015, casa de protocol de pe litoral a fost în centrul unui scandal după ce în media au apărut informații că soția președintelui, Carmen Iohannis, ar fi ordonat ca peste 40 de copaci să fie tăiați din curtea imobilului.

National.ro scria că motivul invocat ar fi fost faptul că Prima Doamnă voia să scape de… țânțarii care se adăposteau printre frunze. RA-APPS a răspuns atunci acuzațiilor și a declarat că doar 5 copaci au fost tăiați pentru ca ar fi fost uscați și că vila nu a fost renovată în totalitate ci că s-au desfășurat doar lucrări de igienizare și întreținere.

La fel ca predecesorul său, Klaus Iohannis a făcut multe vizite la casa de la malul mării de când este președintele României. În 2019, Iohannis și-a serbat chiar și ziua de naștere în vila de care se bucurau odată soții Ceaușescu. 

Articolul precedentCe se întâmplă cu WhatsApp, de la 1 noiembrie. Milioane de români vor fi afectați – rămân FĂRĂ APLICAȚIE
Articolul următorDepistați în trafic fără permis sau cu permis necorespunzător