La data de 16 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui bar, din cartierul Micro 17, o persoană provoacă scandal, manifestându-se violent.

Polițiștii au mers imediat la fața locului, unde au identificat un bărbat, de 30 de ani, stabilind că, pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență lucrătorului comercial, o femeie, de 50 de ani, intenționând chiar să o lovească, după care s-ar fi dezbrăcat, făcând gesturi obscene în fața acesteia.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției, unde a continuat să aibă un comportament agitat, spărgând geamul ferestrei unei încăperi.

El a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cursul zilei de ieri, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă, instanța de judecată dispunând această măsură preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCorpul Național al Polițiștilor a inițiat Campania Turul României în pași de alergare
Articolul următorStrăzi inundate în municipiul Galați