Nadia Comăneci, una dintre cele mai bune gimnaste din istorie, a trăit vremuri grele în comunism, perioadă în care simțea că nu poate să se dezvolte din punct de vedere uman și sportiv. La 30 de ani de la fuga ei din România în Statele Unite, Nadia a povestit detaliile acelui moment periculos, în care a riscat să fie împușcată la graniță. 

Pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci devenea prima gimnastă din istorie care primește nota 10 pentru exercițiul său.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, la vârsta de 28 de ani, Nadia Comăneci a trecut ilegal granița româno-maghiară. Ulterior, a ajuns la New York și a solicitat azil politic guvernului Statelor Unite.

„Am sărit vreo șapte garduri ghimpate şi n-aveam voie să ieşim la şosea, pentru că eram într-un loc în care nu era picior de om. Cei care conduceau maşina au spart un far că era noapte şi au spus <Nu ieşiţi decât dacă vedeţi o maşină cu un singur far>. Zici că povestesc un film din 007. Nici nu-mi vine să cred! Mă gândeam că trebuie să supraviețuiesc, dar nu mă gândeam la pericolele pe care le avem.

La un moment dat ne-au spus „Nu faceţi gălăgie. Când treceţi graniţa, nu vorbiţi şi dacă vă somează cineva nu alergaţi, că vă împuşcă. Dar cred că noi eram inconştienţi de toată chestia asta. Era ideea de a ajunge la final. Chiar dacă acasă era bine… pentru că era acasă„, a povestit Nadia Comăneci.

Vezi VIDEO pe realitateasportiva.net

Articolul precedentExamenul de rezidențiat în discuțiile Guvernului
Articolul următorAtenție! Portal fals pentru achiziția rovinietei!