Lucrările la conducta care a lăsat oraşul 27 de ore fără apă, încheiate. Avaria la magistrala de apă din weekendul trecut a fost înlăturată, anunţă Apă-Canal.
Intervenţiile au durat o săptămână, constatând în cămăşuirea magistralei vechi de aproape 40 de ani, grav afectată şi al cărei termen de utilizare este, de multă vreme, depăşit.
„În noaptea de 6-7 iunie 2019, personalul Apa Canal SA Galaţi a finalizat lucrările de cămăşuire a întregului tub de beton avariat, de pe conducta magistrală Dn800mm – strada Stadionului. De asemenea, pentru punerea în siguranţă a tronsonului respectiv de conductă, au fost montate piese din oțel și pe tuburile de beton din lateralele celui avariat. Practic, piesele confecționate și adaptate în teren au fost montate pe o lungime de circa şapte metri de conductă”, a precizat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al SC Apă-Canal.
De astăzi, vineri, 7 iunie, au fost demarate lucrările de compactare a terenului. va urma plombarea, astfel încât să fie posibilă reluarea circulaţiei tramvaielor pe respectiva porţiune de drum.
Eeste posibil ca, tot în acest sfârşit de săptămână, dacă lucrările de asfaltare vor fi finalizate, să fie redeschisă şi circulaţia rutieră pe banda afectată.