Cântărețul de muzică hip-hop Guess Who a fost prins cu cocaină la concertul său de azi-noapte, potrivit unor surse. Rapper-ul a mai fost prins în trecut sub influența drogurilor chiar când se afla la volan. Acum, artistul a fost prins imediat după ce a coborât de pe scena de la UNTOLD, acolo unde s-au strâns zeci de mii de tineri. 

Incident la festivalul Untold din Cluj, în cea de-a doua zi de desfășurare a evenimentului. Potrivit unor surse, rapperul Guess Who ar fi fost identificat într-o toaletă din zona VIP a festivalului cu un praf alb de culoare albă, susțin surse citate de Realitatea PLUS. Din căte se pare, ar fi vorba despre cocaină. Cazul este cercetat de poliție. Până la ora transmiterii acestei știri artistul nu a oferit o poziție pe marginea acestui subiect.

„La data de 09.08.2024, ora 01:40, Mocanu Laurențiu-Marian (Artistul Guess Who), fost identificat în grupul sanitar, de la zona VIP, în timp ce deținea un plic transparent ziplock cu o substanță tip praf de culoare albă”, au transmis sursele citate.

Acesta nu ar fi primul scandal cu droguri legat de numele artistului. În septembrie 2003, rapperul a fost depistat pozitiv la cocaină după ce a fost testat în trafic, în Sectorul 1 din București. 

„La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 37 ani.

În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.336 alin 2 din Codul Penal”, a transmis la vremea respectivă Poliția Capitalei.

Surse afirmau că ar fi vorba despre cocaină. 

Articolul precedentROMÂNII VOR AVEA O NOUĂ MINIVACANȚĂ DE PATRU ZILE ÎN AUGUST 2024
Articolul următorCOD GALBEN DE CANICULĂ ÎN SUDUL ROMÂNIEI